daca toata lumea o spune

Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:

  • Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.
  • Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.
  • Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
  • Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.
  • Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.
  • Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.
  • În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.
  • Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
  • Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.
  • am dat acum ceva zile intr o carte , peste cateva pasaje din juramantul lui Hippocrate…adica cuvintele acelea pe care le insiruim noi, studentii la medicina, la sfarsitul facultatii. ..facem aceste afirmatii, le spunem in cor, le spunem toti, le spunem sa dea cat mai bine in sala…dar cati dintre noi credem in ceea ce juram, ..cati mai stim la 5 minute ce am jurat? pai sa o luam cu inceputul…sa l respect pe cel ce ma invata(in cazul nostru..cel ce raspunde de noi)…si sa impart totul cu el…fals…nici nu respectam(macar ca i barfim pe la spate- ceea ce numai respect nu se cheama), nici nu impartim  NIMIC cu el…ba ne uitam cum sa mai luam si cum sa l invinuim mai repede cand greseste
  • sa i feresc de dauna si violenta…pai da atunci cand le cerem bani ca sa prestam un seviciu nu se numeste dauna…si atunci cand tipam la ei si ii mai si jignim cateodata nu se numeste violenta verbala…
  • nu voi prescrie o substanta mortala…da eutanasierea cum se numeste…cat despre partea cu avortul sa nu mai vorbim
  • partea cu viata sacra si curata…sa ne fie cu pardon …da numai sacri si curati nu suntem
  • fara relatii cu pacientii…..mda
  • tacerea e datorie…o da …pana iese pacientul pe usa …
  • deci dragii mei , juram niste lucruri pe care nu le facem…pai si atunci de ce mai juram…noi nu stim ca a jura stramb e pacat(  ca doar suntem un popor crestin) si acum la drept vorbind , ar trebuii sa juram total pe dos.
  • cam asta e cu juramantul parintelui nostru grec- ar fi frumos sa putem implinii macar jumatate din juruinte….ar fi frumos…dar intr o lume care e intr o continua viteza , evolutie, o lume care renunta usor la valare si valori, o lume care din calicie, sau poate din lipsa se vinde pe 2 banii , o lume care nu mai este de mult a lui Hippocrate..noi ne incapatanam sa rostim vorbe goale…pe care din pacate le mai spunem si sub forma de juramant…doar pentru ca suna bine si parca aduce asa o parte din lumea de demult apusa…doar atat..
Publicat în: on decembrie 5, 2007 at 4:47 pm Scrieti un comentariu

ce pacat…

Mergeam astazi cu o persoana care m-a rugat s-o insotesc pana la biserica X. simtea nevoia sa se roage. am mers…in momentul in care ne am apropiat de biserica …ba , mai bine spus cu aproximativ 300 de m in urma…vad o coada(formata din oameni) .stateau la rand …doi  cate doi si asteptau ceva…am mers in lungul acestui sir , care surprinzator ducea la usa bisericii X. acum aveam si eu o nedumerire..nu intelegeam de ce sunt asa multi…spre dezamagirea mea, cand am ajuns la capul randului am constatat ca  aceasta coada nu era pentru a intra in biserica…, ci era pentru a atinge moastele la nu stiu ce sfant…acum din nou..cu riscul de a fi prost inteleasa…eu nu inteleg..de ce au oamenii nevoie de niste moaste…practic de niste oseminte de mult putrzite ..ca sa se roage la ele…ba am mai vazut ca se si sarutau aceste resturi umane..da’ de ce va trebuie domnii mei un pachet de oase sa l intrebuintati ca intermediar in relatia voastra cu Dumnezeu…eu nu inteleg de ce cred oamenii ca sarutand acele moaste vor scapa de necazuri, si si vor gasi fericirea. acum sa fim seriosi cat este de greu sa ti pleci capul…si sa te rogi..sa i spui tu…Creatorului care ti sunt nemultumirile si problemele…de ce credem  ca Dumnezeu are nevoie sa pupam un om mort de hat, sau sa inconjuram biserica in genunchi sau mai stiu eu ce…la ce ne si ii foloseste daca plecam acasa si facem fix aceleasi tanpenii..Dumnezeu vrea parere de rau …vrea fapte ..vrea mila si indurare din partea noastra …vrea daruire..vrea ascultare, vrea parere de rau..pentru greseli inteleg …eu una cred ca omului atunci cand este in nevoie ii este mult mai util sa stie..ca desi toti l au parasit…Dumnezeu il iubeste..ca desii a gresit si nimeni nu l mai vrea…Dumnezeu inca il mai vrea…si vrea sa l ajute…ca Dumnezeu e oriunde ..si nu e asa drastic …sa ne amintim pilda fiului ratacitor…cand acesta s-a intors acasa ..tatal a dat o masa in cinstea intoarcerii lui, si nu l a pus nici sa incojoare biserica , nici sa pupe moastele nimanui…ci pur si simplu l- a primit bucuros acasa…ce m-asi bucura sa vad cozile acelea interminabile , duminica la slujba..sa vad oameni ca se inghesuie sa se roage macar o data pe luna…si  nu ca se imping ca sa vada un om ..care de mult e “oale si ulcele”

Publicat în: on noiembrie 11, 2007 at 8:55 pm Comentarii (3)

uitam..c o sa fim la fel

in troleu azi…o doamna care , probabil se afla in decada 6 -7 de viata..se urca in troleu si cere cu insistenta tanarului din fata ei sa mearga un pas mai incolo, pentru a intra si ea. acum tanarul(despre care am aflat ulterior ca era un rezident)a inceput sa carcoteasca , si sa i adreseze femeii vorbe nu prea amabile, referitoare la varsta si la neputinta ei…si doamna la randul ei nu a vrut sa se lase mai prejos si a facut putin referire la generatia noastra ..care merge pe calea pieirii…acum eu nu vreau sa i judec nici pe unul , nici pe altul..fiecare raspunde pentru lipsa de politete..ca sa nu i zic nesimtire…dar de ce trebuie mereu ca generatiile sa se critice si sa se blameze…batranii spun ca pe vremea lor..era…se facea…se dregea..noi spunem despre ei ca s inapoiati si demodati…pai or fi ei si inapoiati si demodati..dar asta nu i de invinuit..acum sa fim seriosi..cum i ar sta unui batran topaind in discoteca, sau facandu si o tunsoare d asta la moda(respectiv tunsoarea cu sapa)sau nu stiu, facand fel si fel de lucruri pe care le face tineretul….batranului ii sta bine cu varsta , cu experienta, cu ridurile si cu ideile lui invechite, care daca ai sta asa ..o clipa in loc si te ai opri din avantul ce ti -l da tineretea ..ai observa ca ideile batranului nu s asa proaste, ca poarta in ele in strop de adevar..acum eu nu vreau sa fiu inteleasa gresit. mai sunt si batrani din aceia pe langa care viata a trecut cum trece apa pe penele gastii…dar exceptandu i pe ei..acum sa fim seriosi…nu murim sa facem un pas la stanga sa i facem loc unei batrane…sa i dam locul ..sau sa ne inghitim cuvintele urate…peste hat ani o sa fim la fel ..sa dea Al de Sus sa nu avem nevoie ca cineva sa se dea mai incolo pentru a ne face loc, sa nu avem nevoie ca un tanar cu bun simt sa se ridice pentru a ne lasa pe noi sa stam jos…dar tare mi e frica c o sa ajungem la fel…batranetea e crunta si nu vine singura..vine cu neputinta, boala si oboseala ..si poate ca atunci ne ar prinde si noua ,cum le prinde lor acum ,bine o vorba buna…..

Publicat în: on noiembrie 6, 2007 at 3:57 pm Scrieti un comentariu

si cine a zis?

dap…cine a zis domnule ca nu ne euopenizam noi, ca o facem si cu avant chiar. pai da, da’ poate nu ati observat ca incepem sa intram in standarde europene, si au inceput , cum era si normal cu scumpirile, de la banala punga de pufuleti, pana la lucrurile care ma destindeau si mi faceau placere(adica o piesa de teatru, o carte buna), toate poarta acum pecetea integrarii…adica au pretul dublu…cel putin acum incultura o sa aiba si ea o explicatie…ca sa nu mai vb acum de ultima gaselnita.mult prea discutatele piste de biciclisti, care , asa cum si numele o spune ,ar trebui sa fie ptr biciclisti, numai ca…unu la mana, trec prin toti boschetii, locuri greu accesibile , mai ales pe 2 roti , si doi, pe unde se poate trece.de fapt nu se poate..ptr ca ..ori e plin de domnite , ce si plimba odraslele, ori daca nu, de doamne   ce si plimba de asta data patrupedele..sa nu mai zic de masinile parcate pe minunatele piste…asa ca ..dragi..compatrioti…noroc ca legi avem, ma rog ni le impune europa..mai prost cu principiile si cu implinirea lor…vorba lui caragiale , saracu’, o tara fara principii…va sa zica nu le are…-ciudat ..cum reusim sa ne mentinem fideli vechilor naravuri..

Publicat în: on septembrie 29, 2007 at 5:14 pm Comentarii (3)

romanisme

 “era mai fain dak festivalul se tinea in doar 3 zile ca in anii trecuti si erau invitate formatii mai cunoscute, de ex blondy,akcent,etc etc… dar in fine e bine si asha”
fraza asta este preluata de pe forum ul proetnica..si din pacate nu este singurul..prima data am crezut ca nu citesc bine ..auzi tu la el, formatii mai cunoscute , ..pai da ..nu ca nu ii  vad pe toate canalele chiloteii andreei banica si ascult prin toate pietzele de legume si fructe formatzia aia cu baieti care cred eu ca petrec mai multe ore in salonul de infrumusetarea decat petrec pitzipoancele de 17 ani- acu trebuie sa le mai ascult si playback-ul … si nu in alta parte decat in sighisoara…apai mai bade, afla ca ar fi ca nuca in perete…destul ca au infestat festivalul cu manelime sau mai bine spus romanisme de genul” mici si bere” . dar ma rog , romanul tot taran..sa nu i zic tigan(a nu se intelege ca s rasista-ma deranjeaza doar comportamentul)…pana nu face el balci , nu se simte bine…dar sa nu fiu doar carcotasa si sa spun ca, exceptand chestiile amintite mai sus festivalul a fost un succes. Toate felicitarile si toata admiratia mea pentru oamenii aceia , care desi nu sunt in tara lor de origine lupta din rasputeri pentru mentinerea si transmiterea traditiei …si asta o spun eu..un om care e departe de a fi nationalist..si inca o precizare…eu spun multumesc organizatorilor care nu au adus trupe din acestea de larg consum, ci au adus no- name-uri…eu una am fost incantata de acesti necunoscuti, care surprinzator, stiu domne sa cante live , aveau melodiile lor propri si personale , cantau rock, folk , pop –rock…cantau la atatea instrumente , cate nu au vazut artistii astia cool in viata lor si uite ca nu s asa cunoscuti …asta poate pentru ca nu se potrivesc cu micu si berea romaneasca…

Publicat în: on septembrie 4, 2007 at 9:22 pm Comentarii (3)